Aiurea...

Cateodata as vrea doar sa te revad. Sa ma mai strangi odata in brate. Caci nu e loc mai sigur, decat bratele tale calde. Simt ca apartin oriunde esti tu, oriunde esti acolo e casa mea. Nu mai pot fi in locul acesta rece, ma simt asa rece fara tine. Vreau doar sa te vad... chiar daca tu nu m'ai vedea. Te'as putea privi ore in sir.
M'am saturat sa ma simt sufocata sau sa incerc sa iti inec amintirea si durerea ce mi'o provoci in fumul de tigara. Nu ajuta. Nimic nu ajuta oricat incerc. Atatea metode, dupa atatea metode sunt tot aici postand o idiotenie despre tine.
Nu stiu ce sa zic. Nu stiu de unde sa incep. Dar ai fost o parte din viata mea, prin simpla'ti prezenta nepasatoare.
Nu pot sa plec mai departe. Cum sa iubesc pe altcineva, cand tu esti o parte din mine? Cum sa dau ceva ce nu mai am? Nu pot sa ma gandesc ca nu o sa te mai vad niciodata. Inca traiesc cu impresia ca odata ma voi trezi vazand peretii albi, cu alarma setata la 5:45, cu peisajul gri de iarna ce se vedea prin fereastra larga de langa patul meu, in aceleasi cizme si acelasi palton negru, acelasi dardait de frig din fiecare dimineata, fosnetul de zapada sub picioarele mele, vechiul bus, vechea scoala si dorinta nebuna de a te revedea. Vesnicele ore de mate in care dadeam din picioare, tremuram, ma uitam la ceas din minut in minut, sa vina pauza sa te vad pentru o clipa, sa ma imbratisezi si sa ne privim, sa imi zambesti. Vreau doar sa mai am o zi asa. Si as trai'o ca pe nicicare alta. Vreau doar sa fiu langa tine.
De ce e asa imposibil? De ce a trebuit sa plec si sa ma las acolo, sa imi car corpul gol aici, la 600km distanta? Imi e dor. Doamne, cat de dor. Doar eu stiu.