.

If I had a song to sing
I’d name it after you
So that each time it was heard
Everybody knew
That no one mattered anymore
And no one ever would
That I would stop the spinning earth
If only music could

She felt...

The end had come sooner than she had expected.
She felt a stone covering her heart. His absence drowning her. His indifference ripping her into pieces.
She loved him. She admitted it to herself.
She told herself it was a nightmare and she truly wanted to believe it but deep inside she knew that it had been much more than that. It was the reality. The final dagger stabbing her so deep.
She hoped that it would be this way for just one day and to say she was afraid the things would stay that way would have been a weak word, since she knew things would never again, be the same they had been till then.

Isn't it much easier, to write everything down about a "she" instead of "me"?

I N S O M N I A

E ora 3:26 iar eu am baut prea multe cafele ca sa mai pot dormi...
Genial...
Nu am chef de nimic, nu am cu cine vorbi, nu am ce face...
Plictiseala...
Ma simt si groaznic pe deasupra, sunt sick. Pfff nici nu am inspiratia necesara sa postez ceva interesant... sper doar ca ma va lua somnul...

Nu ma inteleg.

Nu ma mai inteleg deloc. Pe zi ce trece ma schimb si ajung la alte concluzii. Mi'am schimbat destul de mult conceptiile. Cateodata ma intreb ce vreau cu adevarat. Ce am in cap.
Am ajuns la concluzia ca iubirea nu inseamna masochism. Nu inseamna sa vrei tu sa fi ignorat cum consideram eu... pur si simplu tot ce am avut pana acum au fost incercari esuate. Tot ce vrem e sa ni se raspunda cu ceea ce dam... si e aproape imposibil. Nu prea cred ca tu poti sa iubesti o persoana si ea sa ajunga sa te iubeasca la fel cum o iubesti tu... pentru ca mereu cand arati ce simti, persoanei respective incepe sa ii cam treaca. Ceea ce inseamna ca nu te iubeste. Asta am patit de fiecare data. Ceea ce inseamna ca nu am fost iubita niciodata... si ca atunci cand am fost iubita nu am iubit.
Oare cum e sa simti ca iubesti si ca esti iubit?
Nici nu vreau sa cataloghez ceea ce simt ca "iubire", din pura frica... sau pt ca nu e? Si acum incep sa ma mint... pentru ca am inceput sa cunosc profunzimea a ceea ce simt. Si totusi nu vreau sa admit asta... sunt doar naiva. Ce rost ar avea sa admit? E ca si cand mi'as lua garantia ca o sa sufar... si nu e ok. Mi se pare stupid ca incerc sa ma mint ca sa scap. Sau nu vreau sa o recunosc pt ca sunt constienta ca nu simte la fel ca mine? Dar ce dracu sa fac?! Mi se pare si stupid sa recunosc. I mean... in fine. Nu mai are sens sa ma explic. Nu mi'as dori sa imi fie citit blogul de persoana nepotrivita.
Nici sa filozofez nu ma simt in stare... offff... la ce ajuta ?!
Nici nu stiu cum sa imi exprim ideile...
Whatever... macar mi'am descarcat gandurile idioate. Nu vreau sa stric totul prin a ii arata ce simt cu adevarat. S'ar speria.

I don't know...

Ce aiurea ma simt.
Sunt agitata, imi rod unghiile, gest pe care nu l'am facut de mult timp. Ma simt ciudat.
Ma detest pentru lipsa de putere si autocontrol de care dau dovada. O zi am reusit perfect sa controlez ce simteam. Si apoi, a doua zi, ce m'am gandit eu? Dracu stie! Ceva gen "de ce sa nu ma las purtata de val si sa ma bucur de ziua asta, care e ultima?". Si uite asa am futut eu toata rezistenta mea.
Si acum sunt aici... scriind si gandindu'ma cat de stupida sunt... Si cel mai rau, cat de stupida sunt in ochii lui... ceea ce conteaza cel mai mult...
Sunt... plafonata.
Si cred ca ceea ce simt e... nu stiu ce e. Stiu ce nu e. Stiu ca nu e ceva ... putin.
De ce? E singura intrebare pe care pot sa mi'o mai pun. De ce...el?

Si ce conteaza?

Nimic nu duce niciunde.
Am din nou aceleasi zile aproape identice. Difera chestii gen minutul la care m'am trezit, ceea ce am mancat, cat de multe incercari am avut in a baga parola la laptop depinzand de cat de tripata de somn sunt, cate clickuri am dat pe zi, cate ore si minute am stat noaptea cu geamul deschis acolo meditand etc.
E ciudat. Chiar am o depresie din nou. Nu stiu de la ce mi se trage. De la simplul meu creier mult prea dereglat si mult prea fucked up.
E frumos afara.
E ciudat cum atunci cand observi o stea pe cer nu prea le mai vezi pe restul.
Cam asa e si in viata. Ne lasam distrasi pur si simplu.
Dar ce se intampla cand nu mai exista alte stele?
Pai exista. Chiar daca nu le vezi. Si asa e si in realitate.
As vrea ca stelele sa fie mai negre (stiu, gramatical nu exista asa ceva) decat cerul in februarie. As vrea ca soarele sa rasara de la est. As vrea ca iubirea sa fie ceva frumos. De unde toata rutina asta? De ce soarele rasare mereu de la rasarit? Ar trebui sa mai rasara si de la apus. Ce rutina. Ce teribila e rutina. Viata in sine e doar o rutina.
Pentru mine.
Si sunt blocata. Nici n'am puterea sa sparg rutina asta.
Nici n'am chef de niciun party. Nici n'am chef sa cunosc oameni noi aici. Pt ce? Oricum I'm a freak to them, ca scoala ma deprima de la cat de seaca e. Pai ce pula mea. Ar trebui sa fiu fericita? Si pe langa asta, nu o sa ma apuc sa le explic tuturor de ce sunt asa deprimata, de ce nu ma amuza cretinitatile lor. Pentru ca nu imi pasa, eu nu dau explicatii persoanelor de care nu imi pasa. Nu imi place pur si simplu sa spal rufele in public si asa mai departe. Si nu imi pasa ca o sa raman la fel de singura si depresiva. La urma urmelor, efortul de a parea fericita pe care il tot depun, nu face decat sa ma scufunde mai mult in eterna'mi depresie, si sa ma si oboseasca cumplit de tare pe langa.
Eh, that's me, ce pot face?
Nu cred ca va exista ceva sa ma scoata din asta prea curand. La urma urmelor, tot ce e frumos se duce, si dupa ce se duce, va fi totul si mai rau. Poate sunt doar prea pesimista. Oh. Stiu ca o sa prind aripi din nou. Stiu asta. Dar chiar merita sa imi pastrez teoria "traieste clipa" in sange? Ca nu m'a adus la nimic prea bun, exceptand fazele de moment.
Ce tot bomban aici... :-j nu o sa ma pot opune niciodata la ceva ce ma va face fericita chiar si pt o zi.

Cred...

ca am iar o depresie.
Din nou.
Cand se va termina?
Nu mai vreau...
nu mi'au fost destul acele 10 luni?
Continua, ah. si cand se va termina?
cand voi iubi din nou.
dar nu mai vreau.
si mi'e frica.
pentru ca stiu ca sa iubesti e ceva imposibil de evitat.
de ce?
sunt prea slaba sa evit.
in concluzie, mi'e frica de mine.
cu ce ajuta sa iubesti?
te fute mai rau.
probabil totul se va termina cand termin liceul si plec de aici.
plec si nu ma mai intorc..
pentru ca mi'e greata.
pentru ca mi'e sila.
pentru ca urasc.
pentru ca urasc ceea ce am ajuns si vreau sa las persoana asta aici.
am nevoie sa fiu cine eram.
nu mai vreau asa...