Si ce conteaza?

Nimic nu duce niciunde.
Am din nou aceleasi zile aproape identice. Difera chestii gen minutul la care m'am trezit, ceea ce am mancat, cat de multe incercari am avut in a baga parola la laptop depinzand de cat de tripata de somn sunt, cate clickuri am dat pe zi, cate ore si minute am stat noaptea cu geamul deschis acolo meditand etc.
E ciudat. Chiar am o depresie din nou. Nu stiu de la ce mi se trage. De la simplul meu creier mult prea dereglat si mult prea fucked up.
E frumos afara.
E ciudat cum atunci cand observi o stea pe cer nu prea le mai vezi pe restul.
Cam asa e si in viata. Ne lasam distrasi pur si simplu.
Dar ce se intampla cand nu mai exista alte stele?
Pai exista. Chiar daca nu le vezi. Si asa e si in realitate.
As vrea ca stelele sa fie mai negre (stiu, gramatical nu exista asa ceva) decat cerul in februarie. As vrea ca soarele sa rasara de la est. As vrea ca iubirea sa fie ceva frumos. De unde toata rutina asta? De ce soarele rasare mereu de la rasarit? Ar trebui sa mai rasara si de la apus. Ce rutina. Ce teribila e rutina. Viata in sine e doar o rutina.
Pentru mine.
Si sunt blocata. Nici n'am puterea sa sparg rutina asta.
Nici n'am chef de niciun party. Nici n'am chef sa cunosc oameni noi aici. Pt ce? Oricum I'm a freak to them, ca scoala ma deprima de la cat de seaca e. Pai ce pula mea. Ar trebui sa fiu fericita? Si pe langa asta, nu o sa ma apuc sa le explic tuturor de ce sunt asa deprimata, de ce nu ma amuza cretinitatile lor. Pentru ca nu imi pasa, eu nu dau explicatii persoanelor de care nu imi pasa. Nu imi place pur si simplu sa spal rufele in public si asa mai departe. Si nu imi pasa ca o sa raman la fel de singura si depresiva. La urma urmelor, efortul de a parea fericita pe care il tot depun, nu face decat sa ma scufunde mai mult in eterna'mi depresie, si sa ma si oboseasca cumplit de tare pe langa.
Eh, that's me, ce pot face?
Nu cred ca va exista ceva sa ma scoata din asta prea curand. La urma urmelor, tot ce e frumos se duce, si dupa ce se duce, va fi totul si mai rau. Poate sunt doar prea pesimista. Oh. Stiu ca o sa prind aripi din nou. Stiu asta. Dar chiar merita sa imi pastrez teoria "traieste clipa" in sange? Ca nu m'a adus la nimic prea bun, exceptand fazele de moment.
Ce tot bomban aici... :-j nu o sa ma pot opune niciodata la ceva ce ma va face fericita chiar si pt o zi.

Cred...

ca am iar o depresie.
Din nou.
Cand se va termina?
Nu mai vreau...
nu mi'au fost destul acele 10 luni?
Continua, ah. si cand se va termina?
cand voi iubi din nou.
dar nu mai vreau.
si mi'e frica.
pentru ca stiu ca sa iubesti e ceva imposibil de evitat.
de ce?
sunt prea slaba sa evit.
in concluzie, mi'e frica de mine.
cu ce ajuta sa iubesti?
te fute mai rau.
probabil totul se va termina cand termin liceul si plec de aici.
plec si nu ma mai intorc..
pentru ca mi'e greata.
pentru ca mi'e sila.
pentru ca urasc.
pentru ca urasc ceea ce am ajuns si vreau sa las persoana asta aici.
am nevoie sa fiu cine eram.
nu mai vreau asa...

..

Your kind words bleed right through me
And I could cry but I’d only lose my tears
Just another form of release
Release what – I’m empty
You could pass your hand right through my body
And touch the wall behind me
But who, for all my emptiness,
Who would have the strength to lift me up?
My faith in mortal man is badly bruised
The gods have proven to be deaf
Or else they have a perverse sense of humor
Apparently these are European gods
For there is nothing funnier than a fat man in a tutu.

Gravitatie, gravitatie...

Vad unde m'a adus mereu asta. Sa fiu intr'o contradictie cu mine. Oricat incerc sa ma tin cu picioarele pe pamant in ciuda fortei gravitationale care dispare, tot la zburat in spatiu ajung... si cand aterizez pe alta planeta si nu mai stiu de mine nu ii ok, si trebuie din nou sa reconstruiesc o noua eu, una din ce in ce mai dependenta de forta gravitationala si tot mai scared de clipa in care gravitatia va disparea din nou.

E stupid sa compar lipsa fortei gravitationale cu sentimentele, dar la urma urmelor, sunt multe chestii care se intampla ca'n sentimente (nu vreau sa spun cuvantul cu i, prefer sa spun"sentimente"). Dar nu au un impact atat de mare asupra noastra. Asta e diferenta intre sentimente si restul.


Acum mi'a dat prin cap o intrebare.
De fapt, suntem masochisti, gasim satisfactie in durere, sau pur si simplu satisfactia dupa o perioada neplacuta, se dubleaza?
Asta imi reseteaza toate teoriile legate de.. sentimente.
Vreau sa zic, cu cat iti doresti un lucru mai mult, cu atat mai mult te bucuri de el cand il ai.

Emilie Autumn is a genious.

A lady of sound mind and body,
Was not meant for fools as he.
Must a man be so unthinking?
When he sees his ship is sinking
Will he always try to grasp the
Wing of one who still can fly?

Love you guys, always did, always will.

Hm :) era ziua mea. El imi promisese ca ma va suna. Nu m'a sunat...
Si cine a fost acolo pt mine sa imi faca ziua frumoasa in ciuda prea "placutului" eveniment? >:D< ele, desigur.
Ele au fost mereu acolo pt mine, in fiecare zi, in fiecare clipa cand am avut nevoie de ele.
Inca imi amintesc ziua in care am plecat, el era la skate, se apropiase de autobuzul meu si imi facea cu mana zambind. Eu nu imi mai puteam tine lacrimile, nu imi pasa de zecile de persoane de acolo. Si Thao, Thao plangea ca un copil mic. Si Huong. Si Tam, in ciuda giganticului ei orgoliu.
Cui i'a pasat sa ma consoleze, cui i'a pasat sa imi deschida ochii, cine m'a ajutat sa trec prin cea mai teribila perioada din toate, de la 600km distanta? Ele...
I love you guys chiar daca nu stiti asta asa concret. >:D<

Si iata ca e vara...

Si acum ma intreb, de ce am asteptat vara atat de mult?
Nu am asteptat'o neaparat pentru ca merg in România. Ma refer la vreme. Am asteptat asa mult caldura si credeam ca totul se va rezolva odata ce vara vine.
Nu inteleg de ce am avut feelingul asta.
In fine, in orice caz, deabia astept sa ma vad cu Catut >:D< sa ii spun totul cum ii spuneam inainteee sa ii povestesc fiecare detaliu, sa ii zic tot ce misc. E adevarat, nu o sa mai gasesc o prietena cum mi'a fost ea in astia 8 ani ( e drept, la inceput nu ma prea simpatiza ea, eu fiind o pinkish pinkish trendara in clasa a 2'a =)))si ea o Artemis revoltata "Iubirea e un cacat!" iti dai seama ce habar aveam noi de iubire atunci).
Friends are alwayssss more meaningful than anything else. Cu prietenii ai mereu cele mai frumoase amintiri ever :) practic am crescut impreuna. Stim totul una despre alta. Mi'e tare dor de tine Cat.
Oh, si ce scârbita sunt de viata mea monotona aici. Mereu acelasi lucru in fiecare zi...

Incer din greu sa ma cunosc, caci nu mai stiu cine sunt, sunt cineva nou, intr'o constanta schimbare. Cumva, nu imi place ceea ce descopar in mine dar.. nu pot schimba ceea ce sunt, doar timpul poate, si ca tot veni vorba, sa postez o poezie ce o ador aici.
Ma regasesc in ea.





Goodbye
And so I've said too much and not enough
And so the play is finally at an end
You never had the care to call my bluff,
and so I must be pleased to be your friend
But what then was the purpose of this game?
I never really had a chance to win
It's true, I rather like who I became
But what am I to do with who I've been?
For I may wish to meet myself someday
among the ashes of a fire long dead
To see my shadow there and hear it say
that it was happy with the life it led
What emptiness awaits me? This I fear
Far more than any peril I might face
My purpose in this world became less clear
When you were taken from your cherished place
Within my wishing heart and went your way
So willingly it almost makes me ill
To think it never crossed your mind to stay
Pushes the dagger deep, completes the kill
And yet how much of this was done by me?
Had I the courage would you still have flown?
How sad to think this was not destiny
But my mistake, yet how could I have known?
Now here is my dilemma, as it seems
Do I accept the score that fate has set,
And calmly watch the passing of my dreams
Or do I dare to place another bet
That where the curtain falls another rises
If I am wrong then strike me for my sins
But I believe our acts and thin disguises
Where but a prologue to what now begins.


Iubesc poezia asta, serios.

...

I'm almost falling asleep...

Câteodata...

Câteodata ma trezesc în casa asta goala si ma întreb, cine sunt eu?
Câteodata nu ma recunosc, pentru ca cea pe care o stiam eu, e cea care te'a iubit pe tine. E asa ciudat, acum ca nu ma mai afectezi. Probabill daca m'as gândi la amintiri, m'ar afecta. Dar nu sunt curioasa sa o fac sincer, ca mi'au ajuns insomniile si toate zilele cand mi se zbateau toti nervii de pe lânga ochi de la stres.
Credeam ca totul va fi perfect odata ce te'am uitat. Dar nu e...
Ma simt mai goala, mai altfel.
E adevarat, prefer persoana care sunt. Dar ce legatura am cu persoana care am fost?
Mi'a disparut acel orgoliu fara limite. Mi'a disparut dorinta de a încerca sa apar drept cineva cine nu sunt. Probabil eram. Pe undeva, mi'e dor sa ma cred cea mai importanta persoana de pe Terra. Cumva.
Ce stupid...
Ce stupid poate fi ceea ce simt uneori.

Yeah...

Ce pot spune.
Iar e una din serile alea, cand stau asteptand sa adoarma casa ca sa merg sa'mi iau niste tigari sa ma chilluiesc.
De ce imi place sa scriu filozofic si nu scriu pur si simplu ca orice... orice alta tipa? Suna de parca ma cred mega interesanta.
Desigur. De ce ma asteptam oare, la mai mult? Pentru ca daca ar exista un cuvant, pe care sa'l poti spune si sa iti zboare gandul fix la mine, ar fi acela, combinatia intre "naivitate" si "filozofie". Ciudat. Nu pusca deloc. Eh, cand e vorba de mine, ce cuvinte opuse nu pusca?! Iubire cu ignoranta pusca. Iubire cu ura pusca. Totul pusca la mine inafara de ceea ce imi doresc eu sa puste si deja bat campii fara sa ajung niciunde. Dar daca e sa o luam asa, lucrurile cad asa pt ca asa le vreau eu.
De ce ne complicam viata, noi, "marii filozofi" prin a incerca sa scoatem teorii si explicatii, nicidecum confirmate de ceva real, plauzibil? Nu rezolvam nimic, probabil pur si simplu ne simtim mai destepti, desi doar faptul ca incercam sa gasim explicatii nu ne imbunatateste, sa zic asa, mai mult creierul, ci ni'l oboseste fara rost.
Aici vreau sa ajung cu chestiile astea cu masochismul si chestii opuse dar care pusca. Pur si simplu, unii oameni sunt asa facuti incat nu sunt sanatosi daca nu gasesc placerea in durere. Pur si simplu, perfectiunea e moarte. Imperfectiunea e vitalitate. De aceea ne place asta.
Oh Doamne, iar filozofez despre filozofie, practic. Teoretic nu filozofez. Si iar filozofez. Vad ca traiesc prin filozofat. Sau ma exprim prin filozofat?
Naiva. N A I V A. Naiva. Scris inclinat. Chinezesc. Ingrosat. Cu floricele. Mereu acelasi cuvant. N A I V A. N.A.I.V.A. NaIvA. Naiva. NAIVA. nAiVa.

Nu mai conteaza. Si cu dragostea, ce e de fapt? E pur si simplu nevoia noastra de a iesi din rutina, si daca dragostea nu ar fi complicata, atunci care i'ar mai fi rostul, ca am rezolva'o una doua si gata, am reveni de unde am plecat. Noi vrem doar sa credem ca am vrea ca persoana iubita sa ne cada in brate una doua (asta in cazul in care nu ai avut antecedente cu ea/el), noi de fapt nu vrem asta deloc. E pur si simplu o scuza, sau drumul catre dragoste, acel ceva cu adevarat profund care e cam greu sa puste reciproc, avand in vedere ca deabia ajunge o persoana sa iubeasca, imagine what it takes, sa ajunga 2 persoane, exact aceleasi, sa ajunga sa iubeasca la fel de profund, fara sa fie doar "masochismul la lucru" si fara sa apara repulsia.
Si iar bat campii...

Totu'i bine....

Si te'am uitat...
Credeam ca va dura etern, ceea ce simteam pentru tine. Intr'o oarecare masura, da, e etern, pentru ca odata cu disparitia ta ai rupt o bucata din mine.
Dar acum sunt bine...
Cateodata ma gandesc, nu ai fost deloc ceea ce mi'am dorit. Nici macar aproape de ceea ce mi'am dorit.
De ce te'am iubit mai presus de orice? Ce aveai, asa special?
Probabil sunt doar eu prea naiva si na.. in fine.