Nu ma inteleg.

Nu ma mai inteleg deloc. Pe zi ce trece ma schimb si ajung la alte concluzii. Mi'am schimbat destul de mult conceptiile. Cateodata ma intreb ce vreau cu adevarat. Ce am in cap.
Am ajuns la concluzia ca iubirea nu inseamna masochism. Nu inseamna sa vrei tu sa fi ignorat cum consideram eu... pur si simplu tot ce am avut pana acum au fost incercari esuate. Tot ce vrem e sa ni se raspunda cu ceea ce dam... si e aproape imposibil. Nu prea cred ca tu poti sa iubesti o persoana si ea sa ajunga sa te iubeasca la fel cum o iubesti tu... pentru ca mereu cand arati ce simti, persoanei respective incepe sa ii cam treaca. Ceea ce inseamna ca nu te iubeste. Asta am patit de fiecare data. Ceea ce inseamna ca nu am fost iubita niciodata... si ca atunci cand am fost iubita nu am iubit.
Oare cum e sa simti ca iubesti si ca esti iubit?
Nici nu vreau sa cataloghez ceea ce simt ca "iubire", din pura frica... sau pt ca nu e? Si acum incep sa ma mint... pentru ca am inceput sa cunosc profunzimea a ceea ce simt. Si totusi nu vreau sa admit asta... sunt doar naiva. Ce rost ar avea sa admit? E ca si cand mi'as lua garantia ca o sa sufar... si nu e ok. Mi se pare stupid ca incerc sa ma mint ca sa scap. Sau nu vreau sa o recunosc pt ca sunt constienta ca nu simte la fel ca mine? Dar ce dracu sa fac?! Mi se pare si stupid sa recunosc. I mean... in fine. Nu mai are sens sa ma explic. Nu mi'as dori sa imi fie citit blogul de persoana nepotrivita.
Nici sa filozofez nu ma simt in stare... offff... la ce ajuta ?!
Nici nu stiu cum sa imi exprim ideile...
Whatever... macar mi'am descarcat gandurile idioate. Nu vreau sa stric totul prin a ii arata ce simt cu adevarat. S'ar speria.